duminică, 3 februarie 2019

Entități

In multe cazuri au fost văzute diverse entități bizare în apropierea unor obiecte sau lumini la fel de bizare. Sunt și cazuri în care s-au văzut numai entitățile fără a se constata o legătura cu un obiect. Uneori au fost văzute chiar în interiorul locuințelor noastre.
Datorită credinței că entitățile ar fi de natură extraterestră au ajuns în atenția ufologilor. Asemenea cazuri sunt raportate frecvent. Inclusiv asociația noastră primește astfel de observații.
Vă prezentăm mai jos trei observații primite la asociație.


Cazul 1
S-a petrecut pe când el avea 14 ani, venea din câmp de la vie, era pe inserat. Era spre toamna și se întorcea acasă, era câmp deschis fără copaci sau alta vegetație înalta sau abundenta. In mâna avea o bată pentru a se apăra de câini sau alte animale rătăcite. Se grăbea sa ajungă acasă,  când fix în fata lui a apărut o entitate cam de 3 metri înălțime cu o forma umanoida dar avea aparenta unei umbre foarte dense,  negre! A apărut de nicăieri, cum zice el, ca o "holograma" as zice eu. Va dați seama ca s-a speriat cumplit și a dat cu putere cu bâta din mana lui dar nu a simțit decât "aer".  Din cauza  șocului loviturii s-a dezechilibrat și a căzut jos, când s-a ridicat entitatea dispăruse. 
 Cazul 2
  S-a întâmplat când tata cu mama erau tineri și veneau dintr-o vizita de la nașii lor.  Era noaptea târziu, la vremea aceea nu era lumina pe stradala, se mai zarea de la ferestrele caselor. Erau pe strada principala aproape de intersecția cu strada pe care locuiau, când un pic mai de departe venea spre ei plutind cam la un metru  înălțime o "arătare" de forma umanoidă. Ei au sesizat o forma de cap și gât, în rest un trup cilindric de culoarea gri, ca un val de sarma de gard, asta este descrierea!   Această entitate se deplasa înainte rotindu-se. Iar după ea o gașcă de câini alergau și lătrau. Când a ajuns în dreptul lor  tata a întins o mana spre ea, aceasta însa l-a ocolit și a mers mai departe Iar  gașca de câini după ea.
Cazul 3
  O colega de serviciu care acum este pensionara mi-a relatat același lucru care i s-a întâmplat în urma cu câteva luni. Într-o noapte după orele douăsprezece, s-a trezit sa meargă la baie, a aprins lumina pe hol și absolut uimita a văzut în holul propriei case o entitate înalta de aproape 3 metri ca o umbra densa, ce se profila pe perete. Nu avea cum sa fie umbra ei proprie deoarece becul era în fata ei! Mi-a spus ca nu s-a speriat absolut deloc, s-a apropiat,  și cu mana a mângâiat ușor peretele iar umbra s-a retras ca și cum s-ar strânge o cortina pana a dispărut.   

Interesant nu?....Voi ce părere aveți de asemenea întâlniri? Ați trăit asemenea experiențe?


6 comentarii:

  1. Da, am trăit și eu o experiență foarte ciudată acum 3 ani. Era 14:30 noaptea. Afara era cald, dormeam cu fereastra deschisă, pentru că era vară, cam pe la mijlocul lunii iunie. După cum spuneam dormeam, dar m-a trezit strigătul mamei mele care dormea într-o camera învecinată...avusese un vis urât, un coșmar și strigase in somn: " hoții, hoții!". Visase că au venit hoții și ne-au spart casa. Am sărit din pat repede si m-am dus să văd ce se întâmplă...nu era nimeni. Am liniștit-o, îndemnând-o să se culce la loc, și m-am întors lângă soțul meu in dormitor, care foarte obosit fiind adormise deja la loc. Cum mie îmi sărise somnul, stăteam în pat, cu ochii ațintiti pe geam. La un moment dat văd trecând la vreo câțiva metri de geam, în față, o entitate luminoasă. Nu avea o formă definita, nu pot spune dacă era sau nu umanoidă...era mai mult o formă trapezoidală.A trecut în dreapta, apoi, după aproximativ un minut, inapoi, după care a dispărut peste acoperișul casei vecine. Nu făcea nici un zgomot. Câinele nostru, tolănit pe iarbă, n-a reacționat În nici un fel. În tot acest timp am simțit că-mi îngheață sângele
    in vene. Dacă aș fi reușit să mă duc imediat la fereastră,
    i-aș fi văzut mai clar forma.Dar am fost realmente paralizată de frică.Ce pot să spun cu siguranță, este faptul că entitatea era făcuta din lumină albă, sidefată. De atunci in verile care au urmat, oricât am stat noaptea cu ochii pe geam, n-am mai văzut nimic. Nu mi-am putut da seama ce-a fost:un înger, o fantomă?




    RăspundețiȘtergere
  2. Interesanta observatia ta si foarte asemanatoare cu alte observatii de acest gen.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ziua în amiaza mare nu puteau să se întâmple; doar pe înserat și de cele mai multe ori noaptea. ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Acel așa zis cilindru putea fi un vârtej de vânt care căra gunoaiele întâlnite în cale; bucuria câinilor. Am pățit și eu de câteva ori. Vârtejurile nu erau luminoase nici noaptea nici ziua. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Omul a intins mana spre acea ”aratare„ care insa l-a ocolit ! Un vartej ar ocolii pe cineva sau ar trece prin el ?!

      Ștergere
  5. Nu era suficient să întindă mâna spre vârtej, trebuia să se deplaseze în el. Oricum fuiorul de vânt are deplasare sinuoasă. Dacă intra în el, cum am mai făcut eu, se umplea de praf. Mai bine așa că nu le-a sticat distracția câinilor.

    RăspundețiȘtergere